Din februarie, fierarul Dan Bratu (38 de ani), din comuna Suditi (Ialomita), a ramas in scaunul cu rotile, dupa un accident ingrozitor. El a reusit sa-si infrunte conditia intr-o tara in care cei cu dizabilitati sunt priviti cu rezerve. 3,6% din populatia Romaniei are o dizabilitate, in total fiind inregistrate 689.156 de persoane cu dizabilitati.
Acesta este primul episod din serialul „Adevarul“ dedicat acestor invingatori si intitulat „Oameni fara frontiere“.
Fierarul Dan Bratu e in scaun cu rotile de jumatate de an. Desi are de luptat nu doar cu propria infirmitate, ci si cu prejudecatile satenilor si cu lipsa accesului la informatie, se incapataneaza sa mearga mai departe. A inventat singur un sistem prin care sa poata potcovi din nou, ca inainte de accidentul care l-a facut sa nu-si mai poata misca picioarele: se leaga de spatarul scaunului cu rotile ca sa aiba echilibru. Pe 27 noiembrie, Dan Bratu, in varsta de 38 de ani, va participa la Gala Persoanelor cu Dizabilitati, eveniment organizat de Comisia Europeana si coprodus de TVR 1.
Dan insfaca rotile argintii ale scaunului in care e imobilizat. Impinge ferm. Scaunul salta si se-nclina intr-un unghi de 45 de grade. Bratele lui Dan se-ncordeaza, degetele intepenesc pe semicercurile rotilor. Isi struneste toata greutatea corpului ca un cascador, sa-si tina echilibrul in inclinare. Obrajii carnosi i se latesc intr-un zambet demonstrativ. Clang! Rotile ating podeaua camerei de zi a casei din chirpici. Se mai ridica o data, cat sa poata trece pragul si se-ndreapta spre scara de la iesire, sa iasa catre fieraria din curte.
E fierar din clasa a opta, cand lucra cu tatal sau la CAP-ul din comuna. Din '98 s-a privatizat si are atelierul lui, in gradina neasfaltata, cu pamantul ca o pudra, care se-ncleioseaza cand ploua. Potcoveste, sudeaza, repara, il stie tot satul de om muncitor. E casatorit de un an cu Gabriela si locuiesc impreuna si cu fiica ei, o tanara blonda de 21 de ani.
ACCIDENTUL
In urma cu sapte luni, Dan isi dorea sa moara. Delira pe patul unui spital bucurestean: „Unde-s caii? Aduceti caruta si caii!". Striga la Gabriela sa-l dezbrace ca-i e cald, desi nu purta nimic sub cearsafurile albe. Cand si-a revenit dupa soc, nici doctorii, nici familia n-au vrut sa-i spuna realitatea. Dar el stia ca se-ntampla ceva. Simtea. Picioarele nu-l mai ascultau. „Nu vreau sa traiesc asa, sa se chinuiasca si sotia cu mine", isi repeta.
S-a accidentat cand era la balta, dupa lemne, in satul Gimbasani, putin mai jos de unde locuieste. Se catarase intr-un copac, la vreo trei metri inaltime fata de pamant. A auzit o plesnitura, apoi un vuiet. Ramura pe care statea se rupsese. S-a rasucit in aer si-a cazut chiar langa lac, pe gheata, nu in zapada. Zacea inconstient pe sticla alba cand l-au gasit paznicul si cativa baieti: un barbat de 92 de kilograme inert ca o carpa, cu vertebrele patru si cinci sfaramate. Sangele ii inunda plamanii.
PUTEREA DE A MERGE MAI DEPARTE
Dan e unul dintre cei 131.426 de oameni cu dizabilitati motorii din Romania, potrivit datelor stranse de Autoritatea Nationala pentru Persoanele cu Handicap pana la 31 martie anul acesta. E un caz special tocmai fiindca e de la tara, unde accesul la informatia legata de persoanele cu deficiente e mai mic, iar conditii pentru cei ca el nu exista. E si unul dintre cei 5.400 de copii si adulti cu dizabilitati pe care Fundatia Motivation, care se ocupa de consilierea si antrenarea celor cu dizabilitati, i-a sustinut de la infiintare, din 1995. I-au dat un scaun cu rotile performant si rezistent (special pentru drumurile de tara), paturi, pastile, Pampers si sonde urinare. Accidentul nu l-a lasat pe Dan doar cu handicapul de a nu mai putea merge. Trebuie sa ia medicamente care stimuleaza activitatea sangvina, sa-si maseze pielea ca sa nu faca rani de la imobilitate, dar si sa se fereasca de infectii urinare - sondele il ajuta sa-si colecteze urina o data la patru ore si sa reduca din pericolul unei infectii. Dar cei de la Motivation l-au facut, mai ales, sa gaseasca puterea de a merge mai departe.
In Statele Unite ale Americii, Suedia, Germania, Danemarca sau Olanda, integrarea persoanelor cu dizabilitati face parte din structura sociala. In Romania, pana si in Bucuresti, conform Agentiei de Monitorizare a Presei ActiveWatch, exista doar cinci intersectii cu semafoare cu semnal sonor pentru orbi; si, din putinele locuri destinate special pentru oamenii in scaun cu rotile, trei sferturi sunt ocupate de soferi care isi parcheaza masinile.
INSTRUCTOR IN SCAUN CU ROTILE
Unul dintre oamenii care l-au ajutat pe Dan sa ajunga la centrul Motivation a fost primarul din Suditi, Vasile Sincan, care l-a recomandat echipei din teritoriu cand a venit sa identifice cazuri de oameni cu dizabilitati. „Ne-a spus ca e un om gospodar, care toata viata a muncit", povesteste Erika, si ea una dinte persoanele in scaun cu rotile care i-au fost alaturi lui Dan la centru si care lucreaza la Motivation.
„Imi venea greu ca nu stiam ce-o sa se intample cand ajung acolo. Dar cand am vazut numai oameni din astia, ca mine, a fost bine", isi aminteste Dan despre momentul cand a ajuns la centrul de recuperare Motivation de la Bran, din judetul Brasov, in luna iulie. Elena, directoa-rea adjuncta de la Motivation, o femeie „foarte desteapta", de 40 de ani, a fost un exemplu pentru Dan. „Ne-a explicat: «Sunt in scaun cu rotile de atata timp si-am infiat si un copil». M-am gandit: daca ea a putut sa intretina un copil - ne-a aratat si diploma, ca e premiant -, eu de ce sa nu pot?", spune Dan.
Persoanele care vin la centrul Motivation au un instructor, tot in scaun cu rotile, un program de exercitii zilnice, fac antrenament ca sa invete cum sa aiba grija de ei si sunt motivati cu povesti asemanatoare cu ale lor, ca sa-i scoata din izolare. Lucruri pe care, de cele mai multe ori, oamenii cu dizabilitati nu le pot invata nici macar din spitale.
CUM I S-A FACUT RUSINE
„«Trage caruciorul langa pat, pune o mana asa. Sprijina-te in cot, baga-ti Pampersul!», mi se spunea. Ma gandeam: aoleu, cine m-a pus sa vin
aici?" - ridica din maini, imitand miscarea si rade Dan cand descrie antrenamentele de la Motivation. „Dupa cateva zile, am inceput sa ma descurc si
sa-mi placa. Baietii, cand au vazut ca m-am obisnuit, au zis: «Hai, invata cum sa-ti tragi singur pantalonii».M-au invatat cum sa stau pe-o parte, sa trag un crac, apoi pe celalalt... Le-am zis ca nu e usor. Instructorul mi-a zis: «Cum sa nu fie, uite, eu fac asta de cativa ani»". Atunci, fata in fata cu Stelian Matreata, instructorul lui, in varsta de 30 de ani, in scaunul cu rotile jumatate din viata, lui Dan i s-a facut rusine: s-a gandit ca trebuie si el sa reuseasca.
PATRU POTCOAVE PE ORA
La o luna dupa ce s-a recuperat, Dan s-a legat de copac ca sa bata potcoave. A inventat un sistem care sa-l tina in echilibru: si-a trecut o curea dupa copacul de langa fieraria din curte. Cand s-a apucat prima data de treaba, Gabriela era in casa, spala rufe. A iesit si l-a gasit legat de copac, „ziceai ca-i spanzurat", cu ciocanul in mana si fierul incins pe nicovala. Pe picioare era plin de scantei si jar incins. Gabriela s-a speriat. A vrut sa nu-l mai lase sa faca nimic, dar doctorii i-au spus ca e bine sa fie activ. Dan lucreaza potcoavele numai la cald, indreapta fierul manual, fiindca nu-i plac potcoavele rusesti, prefabricate: nu se muleaza bine pe copite si ranesc caii.
Dan are mandria lucrului bine facut. Potcoavele batute de el tin si aproape o luna. Acum, dupa accident, face cam patru pe ora - inainte le facea in 20 de minute - si ia 60 de lei pe ele. Lumea din sat vine in continuare sa-i ceara ajutorul: le sudeaza cate ceva, le face potcoave, ii ajuta la pus faianta. Totusi, e constient ca satenii il privesc un pic altfel, dar se incapataneaza sa mearga inainte, sa se descurce singur. Se gandeste sa-l invete si pe-un nepot sa potcoveasca: „El mai si fumeaza, sta in strada si cere tigari. I-am zis sa vina pe la mine. Hai, mai, sa inveti! Ca asa am gandit si eu: de ce sa cer, daca pot sa fac eu, sa ma schimb, sa potcovesc? Tot «fa-mi aia», «da-mi aia»...".
LA O BERE IN SAT, CU BAIETII
Intre timp, a gasit cel mai bun sistem de a potcovi. Se leaga direct de spatarul scaunului, asa are echilibru. Face o treaba grea si pentru doi oameni sanatosi. Singura problema pe care o mai are Dan e ca trebuie sa stea cineva pe-aproape ca sa traga scaunul cu rotile daca se misca vreun cal, ca sa nu-l loveasca. De unul singur nu se poate feri asa repede.
De fapt, dupa accident, lui Dan i-a fost cel mai greu ca nu mai putea sa munceasca la fel de mult cum o facea inainte. Zice ca n-are nostalgia mersului, dar, cateodata, cand iese in scaunul cu rotile la o bere cu baietii din sat, sta asa si priveste lumea care se intoarce de la porumb. Accidentul l-a invatat cate ceva si despre puterea incurajarii. Chiar si asa activ cum e, Dan inca se loveste de atitudinea oamenilor din sat: „La tara asa-i, vorbeste toata lumea. Comuna e mica... «Uite, Dan merge in carut...». Dar mai sunt si oameni buni. Chiar a venit unul la mine si mi-a spus ca tatal lui a stat asa doi ani si-acum merge pe bicicleta. Mi-a dat un curaj...". Asta-l indarjeste sa duca o viata activa. Daca ar avea dinainte un om cu o problema si i s-ar plange, Dan ar face tot la fel: l-ar incuraja. „Cum mi-a zis mie instructorul: cu timpul, daca vrei, o sa reusesti! Si-atunci, te gandesti: uite, mai exista cineva care zice si o vorba buna!".
CIRESE, CU DRAGOSTE
In camera din Suditi, rasul lui Dan se revarsa cand povesteste cum a cunoscut-o pe Gabriela, care ii era vecina. Se-ncaleca unul pe altul in replici si se tachineaza cu tandrete.
„Inainte nici buna ziua nu-i dadeam pe strada. Nu-mi facuse nimic, dar asa, nu-l sufeream", zice Gabriela, care-si tine piciorul in sosete groase, maro, pe una dintre rotile mici din fata ale scaunului rulant al lui Dan.
Se arunca in discutie si fiica de 21 de ani a Gabrielei: „Avea un prieten mai de varsta mea. Si eu vorbeam mereu cu el. Se mai duceau pe la cirese. I-am zis prietenului sa-mi aduca si mie. Si-a venit si el si i-a adus cirese mamei". Dan incepe sa rada si mai tare: „I-am adus ciresele Gabrielei si i-am cerut numarul de telefon. N-a vrut sa mi-l dea! Si i-am zis: «Stai ca fac eu rost in cinci minute si te sun». Mi-a zis: «N-ai de unde!». Am sunat-o, a dat sa-nchida, zic: «Alo, nu ti-am spus ca fac rost?»".
Rasetele alterneaza cu o liniste profunda, o combinatie de tristete presarata cu dulceata harjonelilor de cuplu. Gabriela isi aminteste cum toata lumea s-a mirat ca ea inca mai sta cu Dan dupa accident: „Mi-au zis ca sunt familii fara vreo problema care se destrama. Dar eu o sa stau aici cat o sa am putere, nu ma misc de langa el".
Izbucnesc iar in ras cand vine vorba despre iarna. „Nu stiu ce-o sa facem cu spalatul cand se lasa frigul", se gandeste Gabriela. „Asta-vara il spalam cu furtunul, puneam apa pe el". Din nou rade: „Am zis ca o sa-l bag intr-un sac cu apa si cu sapun, il leg la gura si-l agit uite-asa". Intervine Dan si-o acopera cu hohotele lui: „Si pot eu sa am incredere? Daca nu mai dezlegi sacul?".
Tandretea lor frusta, intimitatea delicata si tragica a unei familii nu trec dincolo de peretii casei din Suditi si nici nu ies afara sa strige in plina ulita. E aici si o parte din Romania reala, pe care n-o vedem nici in ziare, nici la televizor, cea a prejudecatilor cu care vointa lui Dan are inca de luptat in fiecare zi. De cand e accidentat, Dan si-a construit singur un gard nou la casa, inalt de doi metri. E din tabla gri, opaca, pe care, din scaunul cu rotile, a sudat-o bucata cu bucata.
A facut ridicari cu gantera pana a lesinat
Dan a fost unul dintre cei mai ambitiosi oameni de la antrenamentele Motivation. Ii punea intrebari instructorului pana la miezul noptii, voia sa invete și exersa pana la refuz.
„A fost unul dintre cei mai motivati elevi. Spre deosebire de altii care plangeau sau credeau ca nu pot, el n-a cracnit nicio clipa", povesteste Erika de la Motivation. Perseverenta se afla cumva in structura lui Dan, chiar daca el nu era conștient de asta. In spital, un doctor i-a spus sa faca exercitii cu o gantera, 50 pe un brat, 50 pe celalalt. Le-a facut, cu mult efort. „Și eu daca am vazut ca pot, am zis sa fac mai mult, ca trebuie sa fie bine", povestește Dan. A facut 500 de ridicari și a leșinat.
Acum, Dan știe sa se ridice singur din pat și sa se așeze singur in scaunul cu rotile; iși pune sondele singur; iese in gradina, apuca furtunul cu dintii și merge sa ude varza și roșiile; și-a cumparat o gantera; și-a amenajat un spalier la intrarea in casa, un fel de scara din lemn, cu un burete la baza. Iși proptește caruciorul in fata spalierului și face ridicari in fiecare zi cand e frumos afara.
Sursa: http://www.adevarul.ro/actualitate/Oameni-Povestea-emotionanta-fierarului-potcoveste_0_804519687.htm
